Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie
Dr.Victor Babeș Timișoara

A ÎNCEPUT VACCINAREA ANTI COVID 19 LA SPITALUL DE BOLI INFECȚIOASE ȘI PNEUMOFTIZIOLOGIE DOCTOR VICTOR BABEȘ TIMIȘOARA

415 medici, asistente medicale, infirmieri, dar și personal administrativ din cadrul Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie vor fi vaccinați în această primă etapă de vaccinare națională. Unitatea sanitară implicată în lupta împotriva SARS CoV 2 a primit 500 de doze de vaccin.

27 Decembrie 2020
Biroul de comunicare

Creștere de aproape 1000 la sută la investigațiile imagistice la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș Timișoara

Investigațiile imagistice realizate cu ajutorul Computerului Tomograf (CT) reprezintă una dintre metodele de evaluare a gradului de infecție cu SARS CoV 2. Rezultatul scanărilor CT, coroborat cu rezultatul analizelor de sânge, arată dacă pacientul se îndreaptă spre o evoluție moderată sau severă a bolii.

8 Ianuarie 2021
Biroul de comunicare

Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș Timișoara a primit în această seară, în cadrul Galei Excelenței Bănățene, premiul “Solidaritatea – Gheorghe Ciobanu” pentru responsabilitate socială

Vrem să vă mulțumim pentru încrederea pe care ne-ați acordat-o prin decernarea acestui premiu. Este o onoare pe care o faceți tuturor medicilor, asistentelor si infirmierelor de la Spitalul Victor Babeș, dar și o recunoaștere a eforturilor tuturor celor care intra zi de zi în lupta împotriva noului coronavirus, indiferent de unitatea sanitară în care lucrează.

19 Decembrie 2020
Biroul de comunicare

Autospecială pentru păstrare temporară și transport în regim frigorific instalată la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș Timișoara

Începând de luni, pacienții decedați în Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș Timișoara în urma infecției cu SARS-CoV 2 vor fi depuși într-o autospecială pentru păstrare temporară și transport în regim frigorific. “Morga mobilă” a fost amplasată în curtea unității sanitare, accesul în zonă urmând a fi restricționat.

13 Decembrie 2020
Biroul de comunicare

A început construirea noului ansamblu de clădiri de la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș Timișoara

A demarat extinderea Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș Timișoara, care include două noi corpuri de clădire ce se vor ridica în curtea unității medicale.

10 Decembrie 2020
Biroul de comunicare

1 Decembrie - Ziua Mondială de luptă împotriva HIV/SIDA

38.000.000 de persoane infectate cu HIV la nivel mondial, în acest moment, 33.000.000 de persoane decedate din cauza HIV sau SIDA, începând cu 1984, 25.000.000 de persoane beneficiază de tratament anti-retroviral, 690.000 de decese în 2019 din cauza HIV SIDA, 1.700.000 de cazuri noi de HIV în 2019, 320.000 de copii și adolescenți infectați cu HIV în 2019 (unul la fiecare 100 de secunde).

1 Decembrie 2020
Biroul de comunicare

Aparat unic în vestul României, care determină cantitatea de anticorpi SARS Cov 2 neutralizanți, pus în funcțiune la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș Timișoara

Analizator automat de imunologie pentru stabilirea cantitativă de anticorpi IgG în cazul pacienților care au fost infectați cu SARS CoV 2. Aceasta este denumirea celui mai nou aparat folosit de specialiștii Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș Timișoara.

27 Noiembrie 2020
Biroul de comunicare

Un antiviral administrat de medicii Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș Timișoara ajută la eliminarea mai rapidă din organism a noului coronavirus

Favipiravir este un medicament din categoria antiviralelor, inhibitor al ARN-ului. Medicii timișoreni spun că acesta a fost utilizat, până acum, în tratamentul formelor severe de gripă, dar și împotriva unor virusuri foarte puternice, care pot declanșa infecții mortale. Medicamentul ajută la eliminarea mai rapidă a virusului SARS-COV 2 și reduce în acest fel perioada de spitalizare.

20 Noiembrie 2020
Biroul de comunicare

“COVID-19 – UN MOTIV ÎN PLUS PENTRU A RENUNŢA LA FUMAT!”

Încă din 2002, în fiecare an, în a treia joi a lunii noiembrie este marcată „Ziua naţională fără tutun”, având drept scop conștientizarea pericolului permanent la care suntem expuși atunci când alegem să fumăm. Consumul de tutun reprezintă principala cauză de îmbolnăvire și moarte prematură în Europa. Conform statisticilor, în fiecare an, peste 700.000 de oameni se sting din cauza afecțiunilor cauzate de fumat.

19 Noiembrie 2020
Biroul de comunicare

Donație de aparate de ventilație mecanică din partea dm drogerie markt România pentru Spitalul Victor Babeș Timișoara

Cinci aparate de ventilație mecanică pentru pacienții cu dificultăți majore în respirație au ajuns astăzi la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș Timișoara. Dispozitivele medicale sunt folosite pentru ventilația invazivă și non invazivă, dar și în situația în care este necesar transportul pacientului intubat.

13 Noiembrie 2020
Biroul de comunicare

12 Noiembrie - Ziua Mondială de Luptă Împotriva Pneumoniei, în contextul infecției cu SARS COV 2

În urmă cu 11 ani, la inițiativa Organizației Mondiale a Sănătății, 12 noiembrie a fost declarată ca fiind ziua mondială de luptă împotriva pneumoniei. Boala continuă să fie una dintre principalele cauze ale deceselor în rândul copiilor de până la cinci ani și asta în condițiile în care maladia este ușor de prevenit și de tratat.

12 Noiembrie 2020
Biroul de comunicare

Studenții de la Medicină vin în sprijinul medicilor de la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș Timișoara

Douăzeci de studenți ai Universității de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” Timișoara se alătură luptei medicilor împotriva COVID 19. Voluntarii sunt din anii terminali ai UMF și au răspuns solicitării specialiștilor de la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș Timișoara pentru a-i ajuta la înregistrarea, testarea și triajul pacienților infectați cu noul coronavirus.

11 Noiembrie 2020
Biroul de comunicare

O nouă zonă de triaj epidemiologic la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș Timișoara

În această dimineața șase construcții modulare, de tip container, au fost amplasate la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș Timișoara. Acestea înlocuiesc corturile în care se făcea până acum triajul pacienților infectați cu SARS COV 2.

09 Noiembrie 2020
Biroul de comunicare

Concentratoare de oxigen pentru spitalele din Timișoara

85 de aparate, destinate îngrijirii pacienților care au nevoie de oxigen suplimentar, au ajuns în spitalele din Timișoara implicate în lupta împotriva COVID 19. Concentratoarele de oxigen sunt necesare pacienților infectați cu noul coronavirus care dezvoltă simptome respiratorii moderat severe. Aparatele realizează o separare a oxigenului din aer de celelalte gaze, cu ajutorul unor filtre special, ce conțin Zeolit.

6 Noiembrie 2020
Biroul de comunicare

Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș Timișoara a crescut capacitatea de internare a pacienților infectați cu noul coronavirus

Începând de astăzi, prin reorganizarea Secțiilor de Pneumologie 1 și 2 din unitatea sanitară, au fost trecute în zona roșie COVID 19 mai multe saloane, care numără în total 45 de paturi.

28 Octombrie 2020
Biroul de comunicare

Fundația Comunitară Timișoara și Hamilton Central Europe vin în ajutorul medicilor și pacienților de la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș Timișoara

Patru aparate de tip EKG (Electrocardiograf) portabil, donate de Fundația Comunitară Timișoara și Hamilton Central Europe, au ajuns la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș Timișoara.

27 Octombrie 2020
Biroul de comunicare

Au fost internați primii pacienți în Clinica de Recuperare Cardiovasculară din Timișoara

În unitatea sanitară sunt disponibile 48 de paturi, dintre care 12 sunt dotate cu oxigen. Saloanele în care vor fi internați pacienții au între două și șase paturi și grup sanitar propriu. Aici vor fi tratați doar pacienții cu forme ușoare și medii de coronavirus.

22 Octombrie 2020
Biroul de comunicare

Primele kit-uri pentru testele rapide de gripă au ajuns la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș Timișoara

Începând de astăzi, în laboratorul Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș Timișoara, se pot realiza, cu ajutorul aparatului Real Time PCR testele pentru depistarea gripei.

22 Octombrie 2020
Biroul de comunicare

Investigație imagistică în premieră la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș Timișoara

Specialiștii Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș Timișoara au realizat o investigație imagistică a plămânilor unui sugar în vârstă de 7 săptămâni.

12 Octombrie 2020
Biroul de comunicare

Tratament inovator folosit împotriva Covid 19, la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș Timișoara

Medicii Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș Timișoara au inclus în lista schemelor de tratament pentru bolnavii infectați cu noul coronavirus un medicament folosit până acum în tratarea inflamațiilor generale cronice, îndeosebi a artritei reumatoide.

9 Octombrie 2020
Biroul de comunicare

O nouă tranșă de Remdesivir a ajuns la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș Timișoara

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș din Timișoara a primit o a doua tranșă din antiviralul Remdesivir, din alocarea europeană destinată României, in ultimele luni.

8 Octombrie 2020
Biroul de comunicare

Întălnire intre primarul ales al Timisoarei, domnul Dominic Fritz și conducerea Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumologie Victor Babeș Timișoara

Astăzi, conducerea Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș Timișoara s-a întâlnit cu primarul ales, domnul Dominic Fritz.

6 Octombrie 2020
Biroul de comunicare

1 Octombrie, Ziua Internațională a Medicului

“Medicina este nu numai o ştiinţă, ci este, de asemenea, o artă. Ea nu consistă din facerea de pilule şi plasturi, ea se ocupă cu adevărat de procese ale vieţii, care trebuie bine cunoscute înainte ca acestea să fie bine călăuzite”, spunea Paracelsus, medic și filosof.

1 Octombrie 2020
Biroul de comunicare

Soft de post-procesare folosit în premieră de medicii timișoreni pentru evaluarea gradului de risc al unui nodul pulmonar

Medicii spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș Timișoara au implementat un soft de post procesare a investigației imagistice făcută cu ajutorul Computerului Tomograf.

30 Septembrie 2020
Biroul de comunicare

Împreună suntem întotdeauna puternici!

Aproape 50.000 de sms-uri au făcut ca Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie să poată duce lupta împotriva Covid 19 în primele luni ale pandemiei. Banii au fost strânși în urma unei campanii publice derulată de Fundația Laurențiu Ciucur pentru Asociația Doctor Victor Babeș Timișoara.

24 Septembrie 2020
Biroul de comunicare

Votul este sigur din punct de vedere medical

Medicii Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș Timișoara spun că alegătorii pot să meargă cu încredere la vot, dar le cer să respecte cele trei reguli de bază ale pandemiei: distanțarea fizică, purtarea măștii de protecție și igiena mâinilor. Dacă aceste norme sunt respectate, posibilitatea de infectare cu noul coronavirus in secția de votare este extrem de mică.

22 Septembrie 2020
Biroul de comunicare

De Ziua Mondială a Siguranței Pacientului, Spitalul Victor Babeș a fost scăldat în lumină portocalie

Pandemia de COVID-19 a arătat provocările, dar și riscurile uriașe la care sunt expuse cadrele medicale în lupta lor zilnică împotriva noului coronavirus. De aceea, în acest an, Organizația Mondială a Sănătății a stabilit ca sloganul dedicat Zilei Mondiale a Siguranței Pacientului, in 17 septembrie, să fie: “Personal Medical în Siguranță! Pacienți în siguranță!”.

17 Septembrie 2020
Biroul de comunicare

Două minute pentru sănătatea copilului și a familiei tale!

Începutul de an școlar a dus la apariția primelor cazuri de infecție cu noul coronavirus în rândul cadrelor didactice. În același timp, crește riscul dezvoltării de noi focare care se pot extinde foarte repede. Este afectată nu doar sănătatea copiilor, a părinților și bunicilor, dar și a profesorilor. În aceste condiții, transmiterea comunitară se poate intensifica, iar în doar câteva zile poate scapa de sub control.

16 Septembrie 2020
Biroul de comunicare

“Plămânul artificial”, ultima șansă în cazul bolnavilor cu leziuni grave ale aparatului respirator

Bolnavii aflați în stare gravă, în Secția de Terapie Intensivă a Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș din Timișoara, au o șansă în plus în cazul tratamentului împotriva bolilor care produc leziuni grave ale plămânului.

10 Septembrie 2020
Biroul de comunicare

Donație din partea Crucea Roșie din România pentru Spitalul Victor Babeș Timișoara

Societatea Națională de Cruce Roșie din România a donat astăzi Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș din Timișoara un aparat de ventilație mecanică. Dispozitivul, care poate fi folosit atât pentru ventilația non-invazivă, cât și pentru cea invazivă, va fi utilizat în cazul pacienților aflați în stare gravă, pentru a susține o frecvență respiratorie normală.

3 Septembrie 2020
Biroul de comunicare

Șansa in plus de vindecare pentru pacienții infectați cu noul coronavirus

Medicii secției de Terapie Intensivă a Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș din Timișoara au adaptat o tehnică folosită până acum în cazul bolnavilor cu BPOC (Bronhopneumopatiecronică obstructivă) sau a altor boli pulmonare, inclusiv astm bronșic sau boli cardiace, pentru a preveni hipoxemia (insuficiența respiratorie) în cazul bolnavilor cu Covid 19.

1 Septembrie 2020
Biroul de comunicare

Primele doze de Remdesivir din contractul semnat cu Comisia Europeana au ajuns la Timișoara

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș din Timișoara a primit o prima tranșă din antiviralul Remdesivir, medicamentul folosit în tratarea bolnavilor infectați cu SARS CoV2.

8 August 2020
Biroul de comunicare

Chestionar online pentru evaluarea riscului îmbolnăvirii cu noul coronavirus

Echipa Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș din Timișoara împreună cu Fundația de Ajutor Medical Profilaxis, sub coordonarea doctorului Virgil Musta, au realizat, în premieră, un chestionar online ce permite evaluarea riscului îmbolnăvirii cu SARS COV 2.

24 August 2020
Biroul de comunicare

O zi de spitalizare poate salva viața bolnavilor cu COVID 19

Potrivit noilor reglementări legale, orice persoană depistată că fiind infectată cu noul coronavirus are obligația să se interneze minim 24 de ore în spital pentru evaluare. În această perioadă, pacientului i se fac o serie de analize care arată intensitatea sindromului inflamator și a tulburărilor de coagulare, acestea fiind principalele mecanisme patogenice ce intervin în Covid19.

19 August 2020
Biroul de comunicare

Anunț de angajare la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș din Timișoara

Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș din Timișoara angajează asistenți medicali și infirmiere pentru Secția de Anestezie și Terapie Intensivă.

Persoanele interesate sunt rugate să depună o cerere la adresa de e-mail secretariat@vbabestm.ro. Informații suplimentare pot fi obținute la numărul de telefon 0740.159.944 (Simona Penteleiciuc, Asistent Șef Compartiment ATI).

18 August 2020
Biroul de comunicare

Aparat unic în vestul României folosit pentru pacienții care necesită investigații cardiace complexe

Ecograful performant a intrat recent în dotarea Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș din Timișoara.

14 August 2020
Biroul de comunicare

Actualizarea definițiilor de caz pentru Sindromul respirator acut cu noul coronavirus

Institutul Național de Sănătate Publică a actualizat definiţiile de caz pentru Sindromul respirator acut cu noul coronavirus, dar şi recomandările de prioritizare a testării pentru COVID-19.

11 August 2020
Biroul de comunicare

Procedură unică în vestul României aplicată cu succes la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș din Timișoara

Pacienții internați cu COVID-19, care au forme moderate și severe de boală, necesită, în timpul tratamentului, un număr crescut de investigații ce se efectuează cu ajutorul computerului tomograf.

7 August 2020
Biroul de comunicare