Sărbătorile de iarnă motiv de bucurie/tristețe
Vremea Crăciunului și Revelionului creează așteptări, atât din partea noastră, cât și din partea celorlalți, uitând care este scopul principal al sărbătorilor de iarnă, acela de a celebra nu prin cadouri scumpe și bunuri materiale, ci prin prezență și conexiune interumană.
Printre motivele de tristețe se pot număra: singurătatea sau boala, amintirile sărbătorilor din anii precedenți, stresul financiar - cheltuielile suplimentare. În același timp, se pot agrava stările depresive sau anxioase preexistente.
Motivele de bucurie sunt legate de timpul petrecut cu familia și prietenii, de tradiții și atmosferă. De sărbători, devenim mai buni, dar și mai sensibili. În același timp, apar un sentiment de speranță și un nou început.
Sărbătorile aduc, însă, și emoții necontrolate, care sunt legate de cumpărături excesive, cadouri multe, suntem mai exuberanți, mai expansivi.
Intrarea în spiritul sărbătorilor duce la eliberarea a doi neurotransmițători, dopamina - „hormonul plăcerii” și serotonina - „hormonul fericirii”. Împreună, cele două substanțe au darul de a ne influența pozitiv dispoziția, inducând o stare de bine.
Depresia de sărbători este cel mai adesea temporară, însă depresia clinică este mai severă, durează mai mult și afectează funcționarea zilnică. Pentru aceste simptome este adesea util și necesar să se solicite ajutorul specialiștilor.
De aceea, diminuează așteptările pe care le ai de la aceste sărbători, savurează fiecare moment, deoarece este un bun prilej de a ne bucura mai mult de simplitățile vieții, pe care adesea le trecem cu vederea în agitatul cotidian.
Crăciunul este cea mai frumoasă perioadă din an, iar sărbătorile de iarnă sunt o perioadă complexă din punct de vedere emoțional.
Sărbători fericite!