Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie
Dr.Victor Babeș Timișoara
Responsive image
  • 25 Aprilie 2021
  • Biroul de comunicare

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Malariei

Aproape 230 de milioane de persoane infectate anual, 65 la sută dintre victime fiind copii cu vârstă mai mică de 5 ani. Peste 400.000 de decese in fiecare an. Malaria reprezintă un pericol pentru 40 la sută din populația globului. Acestea sunt doar câteva dintre informațiile care arată ce înseamnă, de fapt, Malaria, una dintre cele mai vechi boli de pe Pământ și pentru a carei eradicare sunt cheltuite anual miliarde de dolari.

Ziua Mondială de luptă împotriva Malariei, ce se sărbătorește în fiecare an pe data de 25 aprilie, a fost adoptată în 2007 cu scopul de a prezenta progresele făcute de-a lungul anilor pentru eradicarea acestei maladii. În acest an, tema campaniei de lupta împotriva acestei boli este 'Să atingem ținta de zero cazuri de Malarie la nivel global'.

Malaria continuă să fie boala cea mai răspândită în lume, în ciuda eforturilor depuse de Organizația Mondială a Sănătății. Majoritatea cazurilor se înregistrează în Africa, dar boala afectează locuitorii unor țări din Orientul Apropiat, Asia și chiar America Latină.

În aprilie 2019, în Malawi(Africa), a fost demarat, în premieră, un program de vaccinare împotriva acestei boli. Ulterior au intrat în programul pilot Ghana și Kenya.

Diagnosticarea precoce a Malariei, tratamentul eficient şi utilizarea raţională a acestuia, precum şi a terapiei combinate în prevenirea sau întârzierea dezvoltării rezistenţei la boala reprezintă câteva dintre obiectivele avute în vedere de organismele internaționale aflate in lupta împotriva acestei maladii. Organizația Mondiala a Sănătății (OMS) are ca prioritate reducerea incidenței cazurilor, dar și a mortalității cauzate de Malarie cu peste 90 la sută până în 2030, precum și eradicarea Malariei în cel puțin 35 de țări din spațiul afro-asiatic în următorul an.